Cum a fost la primul nostru concurs pe bicicleta ?

Ciclism
2.1K
0

   Sâmbăta trecută am participat la primul nostru concurs pe bicicletă pentru copii – Maratonul Iepuraşilor – organizat în curtea hotelului Caro de Asociaţia Biciclistul.ro împreună cu o parte din echipa lui Daniel Sărdan de la Prima Evadare.

  “Pregătirea” pentru concurs a început cu o săptămână înainte când Filip a cerut să se plimbe zilnic cu bicicletă că să se “antreneze”.

   Ziua concursului a fost foarte însorită, am ajuns la oră 10.00 la locul de desfăşurare iar soarele puternic te obliga deja să cauţi un loc cu umbră. Am ridicat kitul de concurs compus din câteva pungi de cereale pt copii şi o sticlă de suc împreună cu numărul de concurs. Am montat numărul “88” pe bicicletă lui Filip moment în care frăţiorul mai mic (are 3 ani jumate) – Felix – m-a întrebat foarte răspicat unde este numărul lui. Am încercat să îi explic că concursul este pentru copii mai mari, care merg fără roţi ajutătoare, că va putea participa şi el la anul dar răspunsurile mele mai rău îi făceau şi deja lacrimile îi udau tricoul. Salvarea a venit de la tataie (pe care l-am luat cu noi ca back-up) odată cu sticla de suc pe care a desfăcut-o din kitul de concurs şi i-a dat-o.

   I-am lăsat să se consoleze cu sticla iar Filip pe bicicletă şi eu alergând pe lângă el am plecat să facem tura de recunoaştere a traseului cu lungimea de 1,2 km. Startul era pe asfalt, într-o parcare generoasă, se vira apoi pe o alee şi urma o urcare care l-a făcut să se dea jos de pe bicicletă că să poată înainta şi să exclame “ce e cu dealul ăsta aici?”. Urma apoi o coborâre scurtă, puţin mai abruptă, pe iarbă, la începutul căreia se formase o ceată de copii care aşteptau ca cel din faţa să termine coborârea că să pornească următorul (era cam riscant să coboare mai mulţi în acelaşi timp). A venit rândul lui Filip să coboare: încruntat, cu frânele trase, picioarele întinse şi tălpile aproape de iarbă a ajuns cu bine jos şi era fericit că a reuşit singur. Coborârea continua dar mult mai lină, pe asfalt, mai multe curbe iar apoi am ajuns pe o alee pe malul lacului Floreasca. Filip era fericit că traseul era destul de prietenos, îmi spunea: “uite ce viteză am!” până când am ajuns iar la o porţiune de urcare pe care a reuşit să pedaleze cu un “uf, iar un deal aici!”. O linie dreaptă, încă 2 viraje şi am terminat bucla, am ajuns la finish. Am luat câteva guri de apă şi Filip mă întreabă când începe. I-am spus că după ce mai facem o dată traseul şi am pornit din nou. Aceleaşi poticniri la prima urcare şi coborârea pe iarbă dar în rest totul a decurs ok. Tot traseul era marcat cu bandă iar la curbele mai strânse erau voluntari care te îndrumau şi se asigurau că nu intri cu viteză prea mare.

   A venit ora startului iar toţi copiii din categorie cu Filip (5-6 ani) veneau să se alinieze. I-am explicat lui Filip că nu am voie să alerg pe lângă el în cursă dar că îl voi încuraja de pe margine. DJ-ul i-a întrebat dacă sunt gata de start şi toţi au ridicat mâna. Tot la îndemnul lui a urmat o verificare a claxoanelor iar larmă creată ne-a făcut pe toţi să zâmbim iar pe picii posesori i-a binedispus evident. Cred că erau vreo 40 de copii la start şi uitandu-mă la părinţi era clar că aveam mai multe emoţii decât copiii.

   S-a dat startul iar eu am fugit la prima urcare să îl încurajez. Veneau o mulţime de copii dar pe Filip nu îl vedeam. Au trecut toţi şi am pornit înapoi spre start să văd ce s-a întâmplat cu al meu. După câţiva paşi văd că vine: primul din ultimul grup de 5 copii. Îl examinez ochiometric cu atenţie din mers, cad că nu are vreo urmă de căzătură şi îl încurajez să dea la pedale pe urcare. Aproape de vârf nu mai poate, se dă jos şi merge pe lângă ea. Se suie din nou şi pedalează pe linia dreapta iar coborârea abruptă pe iarbă o face ca la recunoaştere. Trece iar pe lângă mine zâmbind şi îl încurajez din nou. Apar primii concurenţi care se apropie de finish – pedalează de parcă s-au născut pe bicicletă – urcă ultima pantă fluierând. Văd şi o fetiţă pe o bicicletă roz cu un coşuleţ în faţă în care stă un ursuleţ de pluş. Părinţii fac poze, strigă şi aplaudă doar când trece copilul lor. Eu încerc să îi încurajez şi pe ceilalţi şi văd cum unii părinţi se uită derutaţi la mine – cred că nu mai înţelegeau care e copilul meu. Apare şi Filip cu acelazi zâmbet neschimbat pe faţa, mai depăşise vreo 3 concurenţi, şi îl încurajez să pedaleze că mai are foarte puţin.

   Termină cursa cu bine şi primeşte prima lui medalie de finisher în calitate de biciclist. Cu medalia la gât pe care o ţinea într-o mâna şi cu bicicleta pe care o împingea cu cealaltă mână vine la mine şi îmi arată “uite ce medalie am câştigat!”. Felix (care stătuse cuminte cu tataie la finish) îi cere medalia, se uită cu atenţie la ea şi apoi îi spune: “bravo Filip!”.

  Sunt convins că i-a plăcut cursa pentru că şi după finish avea acelaşi zâmbet perpetu iar faptul că a ieşit printre ultimii nu l-a afectat absolut deloc.

   Am mers să sărbătorim victoria la “Fabrica iepuraşilor” din imediata apropiere şi apoi, după ce au terminat şi copiii de la celelalte categorii de vârstă, ne-am întors să îşi ia diploma.

   A două zi, în aceeaşi formulă, ne-am dus în recunoaştere la Velo Compass dar despre experienţa asta inedită vă voi povesti într-un alt articol.

   Copilul tău a participat până acum la vreo competiţie sportivă ? Dacă răspunsul este da te invit să ne spui în câteva cuvinte cum a fost iar dacă răspunsul este nu sper ca sportpici.ro să te îndrume către el.

Article Tags

Website Comments

POST A COMMENT.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Facebook Comments