Cupa Veseliei – concurs gratuit pentru copii, lângă Bucureşti

AtletismCiclism
1.3K
0

În ciuda vremii ploioase de la început de weekend, duminică (13 septembrie) se anunţă vreme bună, perfectă pentru Cupa Veseliei (alergare şi mountain bike). Concursul va avea loc la Comana, în apropierea Capitalei, participarea copiilor fiind gratuită.

De ce Cupa Veseliei pe 13 septembrie? Explică chiar organizatorii: Competiţiile Toamnei – Cupa Tabere cu Suflet MTB şi Maratonul Tabere cu Suflet – erau programate iniţial cu două săptămâni mai devreme.

După modificarea datei, un concurent înscris la proba de Maraton ne-a anunţat că nu poate veni în noua dată deoarece va pleca la doctorat în străinătate. Bineînţeles că i-am oferit taxa înapoi, însă dânsul nu părea împacat cu această idee. Ne-a spus că este primul său maraton şi şi-a stabilit un program riguros de antrenament pentru a-l termina. Şi-a achiziţionat un ceas special cu programul de antrenament pe care a setat data de 13 septembrie. Impresionaţi de determinarea sa şi de efortul făcut pentru a participa la această cursă, ne-am hotărât să organizăm încă un concurs în data iniţială. Aşa că l-am întrebat dacă nu îl deranjează să alerge singur, în cazul în care nu se mai înscrie nimeni, iar cum răspunsul a fost “soluţia este perfectă” :), ne-am suflecat mâinile şi ne-am apucat de treabă!

Aşadar, pe 13 septembrie vom organiza un concurs din respect pentru determinarea lui Sebastian, ocazie cu care vă invităm la Cupa Veseliei :)”

Trasee:

  • Crosul Copiilor – 0,7 km (copiii vor beneficia de înscriere gratuită)
  • Cros – 8,5 km
  • TeamXpert (2 ture de Cros) – 17 km
  • Maraton – 42,4 km

Taxa. Copiii vor beneficia de înscriere gratuită, iar adulţii vor plăti suma modică de 10 Ron. Înscrierile se fac pe platforma TeamXpert Sports Events.

Startul curselor se va da de la Casa Comana. Startul curselor pentru copii (MTB şi Running) va fi dat la 09:05. Programul complet se găseşte aici.

Cum se poate ajunge la Comana? Cu maşina personală, cu bicicleta, cu autobuzul sau cu microbuzul.

Article Tags

POST A COMMENT.

Facebook Comments