Dezvoltare și Sănătate prin Sport – program destinat copiilor

<span class="fa fa-user"></span>
Gabriel Solomon
0

Primăria Capitalei prin Compania Municipală Sport pentru Toți lansează un proiect pentru susținerea și dezvoltarea sportului de masă. Programul ce cuprinde 17 ramuri sportive se întinde pe 4 ani () iar înscrierile se mai pot face până la data de 03 martie 2019 (inclusiv).

Proiectul a fost aprobat anul trecut prin Hot. CGMB nr. 350/14.06.2018, și se dedică tuturor celor care nu practică sportul de performanță, având un caracter gratuit.

Astfel, în perioada 2019-2022, principalii beneficiari ai Programului Dezvoltare și Sănătate prin Sport vor fi toți copiii și tinerii, cu vârsta între 6 și 18 ani, care au domiciliul în București și doresc să practice unul dintre cele 17 sporturi recomandate, fără a fi legitimați la un club sportiv, indiferent de ramura sportivă.

Programul are caracter gratuit, indiferent de disciplina sportivă aleasă.

Beneficiarii vor avea parte de un program profesionist de antrenament astfel: 3 antrenamente/săptămână coordonate de profesori și antrenori profesioniști, echipamente sportive, cantonamente interne și externe, competiții periodice la ramura sportivă aleasă, control și asistență medico-sportivă, asistență în nutriție acordată de specialiști în sănătatea alimentației, întâlniri lunare de formare și îndrumare cu sportivi de renume.

Doritorii pot alege să se inițieze sau să practice unul din următoarele sporturi:

  • Handbal
  • Baschet
  • Volei
  • Fotbal
  • Tenis
  • Oină/baseball
  • Tenis de masă
  • Șah
  • Arte Marțiale
  • Gimnastică & fitness (aerobică, ritmică, artistică)/skandenberg
  • Box
  • Atletism
  • Dansuri
  • Badminton
  • Ciclism
  • Majorete și aerobic
  • Sport pentru persoane cu nevoi speciale

Din păcate la acest moment nu se știu alte detalii despre unde și când vor avea loc antrenamentele. Am reușit să aflăm că ele se vor întâmpla în fiecare sector, iar ziua și ora se va stabilii luând în calcul și disponibilitatea celor înscriși.

Pentru a afla mai multe detalii despre criteriile de înscriere puteţi accesa site-ul www.cmsptb.ro sau să scrieţi la adresa [email protected]

POST A COMMENT.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Facebook Comments