Două competiţii accesibile copiilor – la mare, în weekend

Pe 5 septembrie, ştrengarii între 7 şi 12 ani pot participa la evenimentul Start Campioni la Triatlon, iar cei care au împlinit 14 ani pot alerga la Beach Run, pe plaja şi promenada din Mamaia.

Sâmbătă, 5 septembrie, începând cu ora 18:30, promenada şi plaja din Mamaia se vor transforma în piste de alergare pentru iubitorii sportului, cu ocazia evenimentului Beach Run. Tinerii care au împlinit 14 ani pot alerga şi ei în cadrul cursei, pe distanţa de 4 km. Cursa este cronometrată.

Triathlon Challenge Mamaia integrează anul acesta şi competiţia Start Campioni la Triatlon, care va avea loc tot sâmbătă, 5 septembrie. Concursul marchează startul etapei naţionale a programului cu acelaşi nume destinat bazei de selecţie şi pregătire a tinerilor sportivi. Copiii se pot înscrie la următoarele probe:

  • Aquatlon – 200 de metri inot, 1.25 km alergare
  • Duatlon – 1.25 km alergare, 5 km bicicleta, 1.25 km alergare

IMPORTANT! Organizatorii au luat decizia ca pentru copiii cu vârsta între 7 şi 8 ani din cadrul competiţiei de Duatlon să scurteze traseul şi să dea startul separat de grupa 9-12 ani. Astfel, pentru Duatlon probele arată în felul următor:

  • Grupa 7 – 8 ani: 600 m alergare (o tura scurtă) | 2.5 km ciclism (2 ture) | 600 m alergare (o tură scurtă)
  • Grupa 9 -12 ani: 1.25 km alergare (o tura lungă) | 5 km ciclism (4 ture)| 1.25 km alergare (o tura lungă)
  • Înscrierile online s-au închis, dar vă mai puteţi înscrie la faţa locului.
  • Află mai multe detalii despre Beach Run şi despre Start Campioni la Triatlon.
  • Sursă foto: World Triathlon facebook

POST A COMMENT.

Facebook Comments