Povestea gemenilor care luptă împotriva autismului alergând

Atletism
1.5K
0

Îndemnaţi-vă copiii să se mişte! Sportul face bine, iar asta ne-o arată şi povestea lui Alex şi Jamie, gemenii autişti care şi-au regăsit liniştea şi zâmbetele prin alergare.

O boală cumplită

Alex şi Jamie Schneider sunt gemeni identici. La vârsta de 21 de luni, în 1992, ei au fost diagnosticaţi cu “întârzieri de limbaj”, la care se adăugau “caracteristici autiste”. Asta s-ar traduce prin: sunt non-verbali, nu pot traversa strada singuri, au comportamente dificile şi au nevoie de supraveghere permanentă.

În primii ani, părinţii celor doi au consultat o serie de specialişti şi şi-au transformat casa într-un centru de terapie. Totul pentru a-şi ajuta copiii în orice fel. În cele din urmă, mama lui Alex şi Jamie a înţeles că nu există un leac şi a început să se concentreze pe ceea ce îi făcea fericiţi pe gemeni. Din moment ce băieţii erau non-verbali, nu puteau spune ce le plăcea, dar puteau fi înţelese unele lucruri din reacţiile pe care le aveau faţă de anumite activităţi. Agitaţia crescută era semnul că ceva nu le plăcea. Calmul şi un eventual zâmbet intrau la categoria indicatori pozitivi.

Au încercat atunci să apeleze la înot, gimnastică, fotbal, karate, baschet, călărie. Unele activităţi au fost mai de succes decât altele, dar ideea care a rezultat a fost foarte clară: mişcarea îi făcea să fie mai liniştiţi. În special alergarea făcea asta, după cum avea să constate familia Schneider în şedinţele de jogging iniţiate pe plajă, pe când gemenii aveau doar 8 ani.

Mai târziu, familia a decis să apeleze la programul Rolling Thunder pentru Nevoi Speciale, care includea şi alergarea. Iar rezultatele s-au văzut încă de la prima sedinţă de alergare unu la unu cu un antrenor specializat.

Identici, dar atât de diferiţi

Putem spune că Alex şi Jamie au descoperit cu adevărat alergarea la 15 ani, în cadrul programului Rolling Thunder. Au început să alerge de trei ori pe săptămână, participand apoi şi la curse, iar în urmă cu 5 ani au concurat la primul lor maraton. Până la 24 de ani, cei doi au ajuns la peste 150 de curse fiecare.

Jamie şi tatăl său au participat si la Maratonul din Boston, la ediţia marcată de atentatul cu bombă. La momentul exploziei ei se aflau la kilometrul 35. Insuficient însă pentru a-i ţine departe de alte ediţii ale maratonului. Din contră, atentatul i-a făcut să-şi dorească şi mai mult să se reîntoarcă la respectiva cursă.

Desigur, nu este uşor să lucrezi cu persoane suferind de autism sever; nu orice antrenor ar fi fost indicat pentru aşa ceva. În plus, deşi gemeni identici, Alex şi Jamie sunt unici în ce priveşte abordarea alergării, astfel că au nevoie de antrenori diferiţi.

Alex este euforic atunci când aleargă şi este şi foarte rapid. El deţine un record personal la maraton de 3 ore 14 minute şi 36 secunde, datând din 2013, de la New York City Marathon. Cu alte cuvinte: un timp foarte bun, pe care mulţi dintre alergători nu-l vor atinge niciodată. Are, cum zic părinţii lui, “o singură viteză”.

Jamie este un alergător mai special: îi place să se oprească la punctele de hidratare, are un ritm mai leneş şi nu îi pasă de timpi, fiind mai degrabă atras de “cozile blonde” ale concurentelor din cursele la care participă.

O familie lovită de boli

Robyn şi Allan Schneider, părinţii lui Alex şi Jamie, au început să alerge datorită celor doi băieţi.

În vârstă de 62 de ani, Allan suferă de scleroză multiplă, dar a descoperit că alergând se simte mai bine fizic. În plus, în felul acesta poate să se bucure de timpul petrecut cu fiul său, Jamie.

La rândul ei, Robyn a început să alerge în perioada în care se lupta cu cancerul la sân, la insistenţele lui Allan. A descoperit în alergare o libertate pe care nu o cunoscuse până atunci.

Schneider a scris o carte de memorii, intitulată “Silent Running: Our Family’s Journey to the Finish Line with Autism”. “Deşi fiii mei nu vor citi niciodată această carte, am dorit să le las o moştenire. Când m-am apucat de scris nu mi-am dat seama câtă satisfacţie voi resimţi amintindu-mi trecutul şi constatând cât de departe am ajuns ca familie”.

Despre Alex, Jamie şi părinţii lor puteti citi mai multe pe autismrunners.com.


Alte poveşti tulburătoare

  • La 62 de ani, Peter Kline aleargă maratoane împingându-i pe copiii invalizi.
  • Două liceene au fost descalificate în timpul unui cros, pentru că au ajutat pe traseu o colegă ce căzuse
  • Un tânăr concurent se împiedică în timp ce trece linia de finiş a unui semimaraton, dar este ridicat şi purtat pe braţe de fratele său, alergător şi el.

Tineri şi neliniştiţi

  • La doar 12 ani, Blanca Ramirez a devenit cea mai tânără sportivă care a alergat 7 maratoane pe 7 continente.
  • La 11 ani, Olivia Garcia a câştigat o cursă pentru toate vârstele. Adică a fost mai rapidă decât atleţi antrenaţi, chiar şi de două ori mai în vârstă.
  • Kayla Montgomery aleargă deşi suferă de scleroză multiplă şi nu-şi simte picioarele.
  • Callum Robertson-Barnes a obţinut locul 10 la un semimaraton alergând în şlapi.
  • Zen Shimane face escaladă la vârsta la care alţii poartă încă pamperşi.
  • Joshua Manning, un adolescent care suferă de autism, găseşte o “evadare” în alergările pe distanţe lungi.

Surse: competitor.com, specialedabuse.com, nytimes.com, autismrunner.com.

Foto: facebook.com/robyn.schneider.71

Article Tags

Website Comments

POST A COMMENT.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Facebook Comments