Record mondial la 10 ani, la doar al doilea semimaraton alergat

După primul deceniu de viaţă, un muritor se poate lăuda că a învăţat să meargă pe propriile picioare, că nu mai are nevoie de scutece şi că ştie denumirile pokemonilor. În cazul lui Jack Butler, la panoplia de calităţi anterior enumerate se adaugă statutul de recordman mondial la semimaraton, la categoria 10 ani.

Originar din Sacramento, micuţul Jack a terminat în 1h31min08sec cursa de semimaraton The Lucky Run desfăşurată luna aceasta în Davis, California. Adică locul 16 la general în cadrul competiţiei şi, mai important, cel mai bun timp pe distanţa de 21 de km pentru un puşti de 10 ani.

Reuşita este cu atât mai admirabilă cu cât SportPiciul s-a aflat la abia al doilea lui semimaraton. În ianuarie, el a reuşit un timp de 1h35min26sec în cadrul Rock ‘n’ Roll Arizona 1/2 Marathon, plasându-se pe locul şapte la categoria “14 ani şi mai puţin”, respectiv locul 353 la general.

Aşchia, săritura, trunchiul.

Micuţul sportiv, care se află acum în clasa a 5-a, aleargă într-un club pentru tineri organizat de mama lui, Melissa Butler, la rândul ei o pasionată de alergare – s-a calificat la Maratonul din Boston şi a terminat până în prezent 10 maratoane.

Iniţial, Jack obişnuia să-şi ajute mama pe bicicletă, în timp ce ea îşi făcea antrenamentele pentru viteză. În ultimul timp, puştiul aleargă alături de Melissa şi de grupul care se antrenează pentru Maratonul din Boston. De altfel, Jack va alerga şi el la cursa de 5 km de la Boston, în aprilie.

“Ne-am antrenat ceva împreună. Totul a început în urmă cu aproximativ trei ani, cu alergări de 5 kilometri, apoi a încercat 10 km”, spune Melissa Butler, citată de competitor.com. “A ajuns în scurt timp prea rapid pentru mine, dar încă mai alergăm de cele mai multe ori împreună sau eu merg pe bicicletă lângă el în timp ce aleargă”.

Pesemne că nici cu şcoala nu stă foarte rău sau măcar cu matematica. Jack îşi ţine evidenţa alergărilor şi astfel aflăm că parcurge 12-20 de mile pe săptămână şi că mereu îşi schimbă încălţările după ce au depăşit 350 de mile.

“Ştiu că unii vor comenta că alergatul nu e sănătos pentru el, dar nu mi-am făcut niciodată griji”, spune mama lui. “Dacă este obosit, se opreşte, dacă nu este într-o dispoziţie bună, atunci scurtăm alergarea. Uneori ia pauze de 3-4 zile, aşa cum sunt şi unele săptămâni când se simte plin de energie şi atunci alergăm mai mult”.

Tineri şi neliniştiţi

Jack Butler nu este singurul puşti care pare mai pasionat de alergare decât de desenele animate.

  • La doar 12 ani, Blanca Ramirez a devenit cea mai tânără sportivă care a alergat 7 maratoane pe 7 continente.
  • La 11 ani, Olivia Garcia a câştigat o cursă pentru toate vârstele. Adică a fost mai rapidă decât atleţi antrenaţi, chiar şi de două ori mai în vârstă.
  • Kayla Montgomery aleargă deşi suferă de scleroză multiplă şi nu-şi simte picioarele.
  • Callum Robertson-Barnes a obţinut locul 10 la un semimaraton alergând în şlapi.
  • Zen Shimane face escaladă la vârsta la care alţii poartă încă pamperşi.
  • Joshua Manning, un adolescent care suferă de autism, găseşte o “evadare” în alergările pe distanţe lungi.

Alte poveşti tulburătoare

  • La 62 de ani, Peter Kline aleargă maratoane împingându-i pe copiii invalizi.
  • Două liceene au fost descalificate în timpul unui cros, pentru că au ajutat pe traseu o colegă ce căzuse
  • Un tânăr concurent se împiedică în timp ce trece linia de finiş a unui semimaraton, dar este ridicat şi purtat pe braţe de fratele său, alergător şi el.

Foto: Melissa Butler.

POST A COMMENT.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Facebook Comments