Unde fac mişcare copiii în luna august

SportPici.ro vă prezintă o listă cu evenimentele unde cei mici vor putea face mişcare în august 2015. Avem momentan puţin peste 20 de evenimente, dar vom face zilnic update-uri.

  • Lista poate suferi modificări. Vom reveni cu update-uri pe măsură ce aflăm de existenţa altor evenimente dedicate celor mici.
  • Nu uitaţi să consultaţi secţiunea Calendar a site-ului, cu toate evenimentele dedicate copiilor anul acesta.
  • În această perioadă îi puteţi înscrie pe cei mici la una dintre seriile Taberei medievale pentru copii. Seriile se vor desfăşura în iulie-august, în comuna Fundata, satul Şirnea, jud. Braşov. Cei mici se vor bucura de minunata privelişte a Masivului Bucegi şi a Pietrei Craiului şi vor avea la dispoziţie o serie de activităţi: atelier de spadă medievală, atelier de tir cu arcul şi altele.

Peste 250 de persoane vor participa la turneul Platinum Mamaia – Cupa Vicomte A., coordonat de Circuitul Tenis Partener, în weekendul 30 iulie – 2 august, la Tenis Club IDU. În paralel, vor avea loc turneul de tenis cu tradiţie pentru copii şi câteva activităţi conexe: petreceri, turnee de darts şi tenis de masă.

Pe 1 august va avea loc The Color Run Mamaia, un fun run de 5 km, cu startul pe şoseaua Kiseleff, Bucureşti. Evenimentul este necompetitiv: participanţii vor putea alerga sau merge şi vor fi coloraţi pe traseu. Nu există limită de vârstă. Persoanele cu vârste de sub 6 ani pot participa gratis, doar însoţit de către unul dintre părinţi sau tutorele legal (iar acesta este înscris şi a plătit taxa de participare). Participanţii cu vârste între 6 şi 14 ani pot participa, prin înscriere şi plata taxei de participare, dacă sunt însoţiţi obligatoriu de către unul dintre părinţi sau tutorele legal (şi el înscris la eveniment). Participanţii cu vârste între 14 şi 18 ani pot participa fără a fi însoţiţi de către unul dintre părinţi sau tutorele legal, însă trebuie să prezinte în momentul ridicării kitului de participare o declaraţie pe propria răspundere semnată de unul dintre aceştia. Este strict interzisă participarea la eveniment cu biciclete, role, trotinete sau orice alt mijloc de deplasare, precum şi participarea cu animale de companie, indiferent de dimensiunea si tipul acestora.

Crosul Nocturn ce va avea loc pe 1 august la Timişoara permite şi participarea tinerilor care au împlinit 16 ani. Traseul măsoară 3,8 km.

Pe 1-2 august va avea loc Campionatul Naţional de Triatlon, la Tîrgu Mureş. Evenimentul va cuprinde şi categoriile copii, cadeţi şi juniori.

Membrii Tenis10 sunt invitaţi să intre în joc şi să lupte pentru Cupa Bucovina susţinută de Itsy Bitsy, ce va avea loc în 2 august 2015 la Tenis Club IDU, şi totodată să se bucure de un weekend însorit la Mamaia. Înscrierile sunt deschise online până miercuri, 29 iulie, la ora 20:00, pe pagina Circuitului Tenis10 dedicată acestui eveniment, iar pentru a vă înregistra daţi click aici. Sunt aşteptaţi 70 de pici să dea curs invitaţiei la tradiţionalul turneu Platinum de pe litoral din cadrul Circuitului Tenis10, destinat copiilor pasionaţi de sportul alb cu vârstele cuprinse între 4 şi 10 ani.

Pe 2 august, la Miercurea Ciuc, va avea loc Maratonul Secuiesc Tuşnad, care va permite şi participarea tinerilor care au împlinit 14 ani. Se va alerga la cursele de individual (42 km), respectiv ştafetă de 4.

Pe 2 august, la Sinaia, va avea loc un eveniment de ciclism şi alergare denumit On Top Of The World. În cadrul evenimentului, la traseul EasyRide, fost adăugată o categorie specială de premiere pentru copii. Traseul traversează cea mai frumoasă zonă dintre Sinaia şi Omu. Copiii sub 13 ani pot participa exclusiv la acest traseu. Ei pot concura împreună cu părinţii şi, începând de la această ediţie, vor fi premiaţi separat de adulţi.

În perioada 2-7 august se desfăşoară Cursuri pentru adolescenţi & Boot Camp, la Fundata, Braşov. Sunt aşteptaţi tinerii cu vârste între 14 şi 20 de ani.

În perioada 3-9 august, cei mici pot participa la Tabăra de Cercetaşi Buşteni. Activităţi: drumeţii pe munte, curs caiac canoe, curs de supravieţuire în pădure, curs de alpinism la stâncă (mediu + avansaţi), curs tir cu arcul, lecţii autoapărare de bază, escapade Aventura Park Braşov, jocuri de echipă, curs de orientare cu busola în pădure, concurs cu premii.

Pe 6 august, în cadrul Maratonului “Pe aici nu se trece” din zona Mărăşti-Mărăşeşti-Soveja, două ştafete de copii vor alerga din kilometru în kilometru pe traseul competiţiei, de 46 de km, respectiv 42 km, ducând fiecare câte un tricolor:

  • Ştafeta 46X1km, formată din copii de la şcolile generale din oraşele Mărăşeşti şi Panciu şi din localităţile Străoane, Varniţa, Răcoasa, Mărăşti şi din alte localităţi ale judeţului Vrancea;
  • Ştafeta 42X1km, formată din copii de la şcolile generale din localităţile Soveja, Câmpuri, Răcoasa, Varniţa, Mărăşti şi din alte localităţi ale judeţului Vrancea.

Trofeul Zimbrul Carpatin din cadrul Ştafetei Munţilor (concurs de tip Outdoor Challenge – raid montan, orientare, escaladă, cunoştinţe turistice, probă surpriză, probă culturală) se va desfăşura în perioada 7-9 august, în Munţii Cozia, Staţiunea Căciulata, Judeţul Valcea. Anumite categorii de concurs vor permite şi participarea celor mici:

  • FAMILY – participă echipe formate din 3 persoane, cel putin un adult şi obligatoriu minimum un copil cu vârsta de maxim 13 ani împliniţi;
    JUNIORI – participă echipe formate din 3 persoane, indiferent de sex, cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani (împliniţi).

Tinerii de peste 6 ani sunt aşteptaţi pe 8 august 2015 la a treia ediţie a competiţiei Dumbrava cu Mărgăritar, din calendarul de ciclism al Riders Club. Cele trei trasee ale evenimentului au ca punct de plecare localitatea giurgiuveană Mihai Bravu (Parcul Naţional Comana) şi vor găzdui 40 de curse, împărţite pe 4 niveluri şi 7 categorii de vârstă. Traseul Scurt este destinat copiilor sub 14 ani. Tinerii peste 14 ani pot participa la celelalte două curse: Standard (20 km) şi Epic (40 km). Pentru copii, preţul de înscriere este unic de 25 de lei. Plata locului rezervat se poate efectua până în ultima zi deschisă înscrierilor online, respectiv 5 august. Vezi detalii despre înscrieri.

Pe 8-9 august se va desfăşura, în zona lacului Reci, jud. Covasna, Triatlonul Haromszek. Este permisă şi participarea tinerilor la categoriile de vârstă cadeţi (13-15 ani) şi juniori (16-19 ani). Înregistrările se fac online, până pe 6 august. Probe: Minitriatlon Individual; Junior Individual; Olimpic Individual; Ştafetă Olimpică.

Pe 15 august, cei mici pot alerga la Cursa Copiilor din cadrul Runsilvania Wild Race, de la Răchiţele, Munţii Apuseni. Este permisă participarea copiilor de 3-16 ani. Tinerii peste 16 ani vor participa la celelalte probe ale concursului.

A doua ediție a Triatlonului Fără Asfalt la munte va avea loc pe 15 august 2015 în zona Cerașu-Slon, județul Prahova. Este permisă şi participarea tinerilor care au împlinit 13 ani.

În perioada 17-23 august, cei mici pot participa la Tabăra de Cercetaşi Padina. Activităţi: drumeţii pe munte, curs caiac canoe, curs de supravieţuire în pădure, curs de alpinism la stâncă (mediu + avansaţi), curs tir cu arcul, lecţii autoapărare de bază, escapade Aventura Park Braşov, jocuri de echipă, curs de orientare cu busola în pădure, concurs cu premii. Vârsta minimă de participare: 6 ani.

Programată pe 22 august, a cincea ediţie Aqua Challenge (maraton de înot în Marea Neagră) va avea loc în zona Plaja Zoom Beach din Constanţa şi va permite şi participarea copiilor peste 10 ani. Probe: proba super scurtă (500 m) – permite participarea copiilor peste 10 ani; proba scurtă (1500 m) – permite participarea tinerilor peste 14 ani; proba lungă (5000 m) – doar adulţi. Înscrierile se deschid marţi, 28 iulie.

Pe 29 august va avea loc evenimentul Harghita Trail Running, iar vârsta minimă de participare este: Maraton: 18 ani; Cros (15 km): 14 ani; Family (5 km): 5 ani. Proba Family se compune din minim două persoane, dintr-un copil cu vârstă între 5-14 ani şi un adult. Echipa astfel formată trebuie să parcurgă tot traseul “Family” împreună. Echipele pot fi formate din cel multi 6 participanţi. Minorii vor putea participa numai cu acordul scris al ocrotitorului legal.

La Maratonul Olteniei (MTB şi Trail Running – 29, respectiv 30 august) se poate înscrie în competiţie orice persoană care a împlinit 18 ani. Pot participa și copii care nu au împlinit 18 ani, cu acordul scris și însoțiți de un părinte sau tutore legal. Nu se recomandă participarea copiiilor sub 14 ani. Copiii vor fi însoțiți de unul din părinți pe toată durata traseului, distanța între copil părinte să nu depășească 10 metri, altfel cei doi vor fi descalificați. Astfel, pe 29 august cei mici vor putea participa la MTB (33 şi 51 km, respectiv la tura family), iar pe 30 august vor putea alerga la probele de Trail Running (10 şi 21 km). Tot pe 30 august, vor fi organizate activităţi în parc pentru copii şi familii.

Pe 30 august va avea loc Rowmania Delta Triathlon, la Tulcea. Startul, zona de tranziţie şi zona de înscrieri sunt amplasate în zona Sălii Sporturilor, lângă lacul Ciuperca. Înscrierile se pot face online pe pagina de “Înscrieri” de pe site-ul www.deltatriathlon.ro, până pe 29 august. Probe INDIVIDUALE: MiniTRI (copii, 9-12 ani) – 150 m înot + 2.5 km ciclism + 500 m alergare; Supersprint (13-15 ani) – 400 m înot + 10 km ciclism + 2.5 km alergare; Sprint – 750 m înot + 20 km ciclism + 5 km alergare; Olimpic – 1500 m înot + 40 km ciclism + 10 km alergare; Probe DE ECHIPĂ: Ştafeta Olimpică – 1500m înot + 40 km ciclism + 10 km alergare; Ştafeta în Familie – 400 m înot + 10 km ciclism + 2,5 km alergare (o echipă poate fi formată din 2-4 persoane – 1-2 adulţi şi 1-3 copii. Copilul/copiii trebuie să parcurgă simultan cu adultul/adulţii cel puţin două dintre probele de înot, ciclism sau alergare – la alegere).

Pe 30 august, în cadrul Semimaratonului Gravity de la Livezeni-Sânişor (jud. Mureş) va avea loc şi Cursa Copiilor, de 1,5 km, participarea fiind gratuită.

În perioada 31 august-6 septembrie, cei mici pot participa la Tabăra de Cercetaşi Buşteni. Activităţi: drumeţii pe munte, curs caiac canoe, curs de supravieţuire în pădure, curs de alpinism la stâncă (mediu + avansaţi), curs tir cu arcul, lecţii autoapărare de bază, escapade Aventura Park Braşov, jocuri de echipă, curs de orientare cu busola în pădure, concurs cu premii. Vârsta minimă de participare: 6 ani.

Evenimente pentru lunile următoare

Pe 12 septembrie va avea loc The Color Run Night, un fun run de 5 km, cu startul pe şoseaua Kiseleff, Bucureşti. Evenimentul este necompetitiv: participanţii vor putea alerga sau merge şi vor fi coloraţi pe traseu. Nu există limită de vârstă. Persoanele cu vârste de sub 6 ani pot participa gratis, doar însoţit de către unul dintre părinţi sau tutorele legal (iar acesta este înscris şi a plătit taxa de participare). Participanţii cu vârste între 6 şi 14 ani pot participa, prin înscriere şi plata taxei de participare, dacă sunt însoţiţi obligatoriu de către unul dintre părinţi sau tutorele legal (şi el înscris la eveniment). Participanţii cu vârste între 14 şi 18 ani pot participa fără a fi însoţiţi de către unul dintre părinţi sau tutorele legal, însă trebuie să prezinte în momentul ridicării kitului de participare o declaraţie pe propria răspundere semnată de unul dintre aceştia. Este strict interzisă participarea la eveniment cu biciclete, role, trotinete sau orice alt mijloc de deplasare, precum şi participarea cu animale de companie, indiferent de dimensiunea si tipul acestora.

Pe 20 septembrie, la Tulcea, în cadrul Semimaratonului Porţile Deltei, va exista şi o cursă destinată copiilor. Aceştia vor alerga 1 km.

Article Tags

POST A COMMENT.

Facebook Comments