Unde fac mişcare copiii în luna februarie

E greu să fii părinte în România, căci ai de ales dintr-o listă cu 30 de evenimente dedicate celor mici în februarie: schi, snowboarding, alergare pe zăpadă, triatlon, nataţie, fotbal, tenis de masă, dans sportiv, căţărare, arte marţiale, minibaschet. Ca să-ţi complici şi mai mult existenţa, vezi şi programul patinoarelor din Bucureşti.

În perioada 2-6 februarie, cei mici pot participa la Cupa FunSports la baschet. Evenimentul se desfăşoară la Braşov.

În perioada 3-7 februarie, la Târgu Mureş, se desfăşoară a doua serie a Cupei Transilvania la baschet pentru copii. Această serie este rezervată meciurilor de minibaschet (feminin şi masculin).

Între 4 şi 6 februarie se desfăşoară, în localitatea Fundata din judeţul Braşov, Cupa Fundata şi Cupa Casa Muntelui la schi fond. Competiţiile se desfăşoară în stil liber şi sunt adresate sportivilor juniori, cadeţi şi copii.

În perioada 4-7 februarie puteţi participa la cursurile de schi pentru copii şi adulţi susţinute la Buşteni, cu un instructor care a lucrat inclusiv cu prichindei de 1-2 anişori.

În perioada 5-7 februarie se desfăşoară, la Timişoara, turneul de fotbal pentru copii Cupa Bega de Iarnă. Evenimentul le este dedicat copiilor născuţi între anii 2001 şi 2006.

Până pe 6 februarie îi puteţi înscrie pe cei mici la Cupa de Schi a Consulatului Austriei la Sibiu. Evenimentul va avea loc pe pârtia B de la Arena Platoş a staţiunii Păltiniş, pe 14 februarie.

În perioada 6-8 februarie, la Arena Platoş Păltiniş, se va desfăşura concursul internaţional de snowboarding Transilvania Rookie Fest, adresat riderilor născuţi între 1 ianuarie 1997 şi 31 decembrie 1999 (ei vor concura în categoria Rookie), dar şi celor născuţi după 1 ianuarie 2000 (vor concura în categoria Grom).

Sibiul găzduieşte sâmbătă, 7 februarie, întrecerile Cupei Amatur România la tenis de masă, turneu de categoria A+ (naţional) în calendarul circuitului cu acelaşi nume. Taxa este de 35 de lei, dar copiii până la 14 ani plătesc doar 20 de lei. Înscrieri până pe 6 februarie.

Pe 8 februarie are loc, la Gura Râului, a treia etapă din cadrul Cupei Speranţelor Sibiene la Schi Alpin, o serie de concursuri adresate copiilor din categoriile de vârstă 6 ani, 7-8 ani, 9-10 ani şi 11-12 ani, fete şi băieţi legitimaţi sau nelegitimaţi la cluburi sportive de profil. Înscrieri până pe 6 februarie.

Până pe 14 februarie se pot face înscrierile la Konzul Kupa la Schi Alpin – slalom şi snowboard, un concurs de schi pentru amatori. Concursul va avea loc pe 14 februarie, pe pârtia de schi de la Sovata.

Pe 14 februarie, la Râşnov, va avea loc Maratonul Zăpezii. Cei mici pot alerga gratuit în cadrul a două ştafete: 42X1km şi 10X4,2km.

Sâmbătă, 14 februarie, are loc Cupa României la vâslit pe ergometru. Evenimentul le este dedicat juniorilor şi va avea loc la Snagov, Năvodari, Orşova, Fălticeni, Timişoara şi Iaşi. Înscrierile se fac până pe 9 februarie.

Pe 14 februarie, Sala Sporturilor din Piteşti va găzdui competiţia de dans sportiv Cupa Argeş. Evenimentul va începe cu evoluţia tinerilor concurenţi din categoriile debutanţi şi solo fete, care vor dansa cha cha sau vals lent. Înscrierile se fac până pe 13 februarie.

Pe 14 februarie, cu ocazia competiţiei Runsilvania Night Race, vor fi organizate şi curse pentru copiii sub 16 ani, pe categorii de vârstă, în timpul zilei, începând cu ora 15.00. Cei mai mici dintre ei pot alerga însoţiţi de părinţi.

Sâmbătă, 14 februarie, are loc Cupa Transalpină, competiţie de schi pentru copii ce se va desfăşura în Munţii Parâng, pe domeniul schiabil din localitatea Voineasa (judeţul Vâlcea). Se va concura pe categoriile de vârstă 2009 şi mai mici, 2008-2007, 2006-2005, 2004-2003, 2002-2000 şi 1999-1997, iar primii trei clasaţi vor fi premiaţi. De asemenea, toţi concurenţii vor primi diplome de participare. Înscrierile se fac online până pe 13 februarie sau la faţa locului.

Sâmbătă, 14 februarie, pe pârtia B de la Arena Platoş a staţiunii Păltiniş, are loc Cupa de Schi a Consulatului Austriei la Sibiu. Pot participa şi cei mici, la categoriile de vârstă sub 7 ani, 8-9 ani, 10-11 ani, 12-15 ani. Înscrierile se fac până pe 6 februarie.

Sâmbătă, 21 februarie, are loc a patra ediţie a concursului de căţărare pentru copii Kids Competition, organizat la Centrala de Escaladă din Cluj-Napoca.

A doua etapă din acest an a concursului Micul Biciclist şi siguranţa lui se desfăşoară sâmbătă, 21 februarie, în Salida Turda. Întrecerile pe bicicletă au loc la categoriile 6-8 ani, 9-11 ani, 12-14 ani şi 15-17 ani, precum şi în cadrul categoriei rezervate familiilor. Înscrierile se fac online până pe 20 februarie sau la faţa locului, la un preţ mai mare.

În weekendul 21-22 februarie, Centrul Sportiv Apollo din Bucureşti va găzdui evenimentul Bucharest Dance Fest. Sâmbătă, competiţiile oficiale (standard sau latino) vor fi precedate de concursuri precompetiţionale de cha cha şi vals lent, în timp ce duminică ele vor fi precedate de categoriile debutanţi şi fete solo.

În perioada 21 februarie-10 aprilie se desfăşoară faza locală a Cupei Coca Cola la fotbal. Participă echipe de fete şi băieţi în cursa pentru titlul de campioană naţională la fotbal în sală.

Tot în perioada 21-22 februarie puteţi participa la cursurile de schi pentru copii şi adulţi susţinute la Buşteni.

Pe 22 februarie are loc, la Arena Platoş, a patra etapă din cadrul Cupei Speranţelor Sibiene la Schi Alpin, o serie de concursuri adresate copiilor din categoriile de vârstă 6 ani, 7-8 ani, 9-10 ani şi 11-12 ani, fete şi băieţi legitimaţi sau nelegitimaţi la cluburi sportive de profil. Înscrieri până pe 20 februarie.

Pe 22 februarie, la Cheile Grădiştei, are loc Campionatul Naţional de WinterTriathlon. Competiţia va include inclusiv categoriile copii (9-12 ani), cadeţi (13-15 ani) şi juniori (16-19 ani). Pentru aceste categorii nu va fi percepută taxa de înscriere.

Pe 22 februarie, la Muntele Băişorii (Cluj), va avea loc Cupa Gcsoft, concurs de schi alpin amatori. Alături de copii, adulţii sunt invitaţi şi ei în competiţie, participarea acestora fiind posibilă contra cost. Înscrierile se fac până pe 16 februarie.

Pe 28 februarie va avea loc, în Sala Polivalentă din Bucureşti, Campionatul Naţional de Wushu Tradiţional. Competitia va cuprinde probele de qinda (light contact) şi taolu tradiţional, în cadrul cărora se confruntă sportivi din toate generaţiile, inclusiv copii, cadeţi şi juniori.

În perioada 28 februarie-1 martie puteţi participa la cursurile de schi pentru copii şi adulţi susţinute la Buşteni.

În weekendul 28 februarie-1 martie, în incinta Bazinului Olimpic de înot situat în apropierea gării Braşov, se desfăşoară Cupa Braşov la nataţie. Competiţia li se adresează copiilor între 9 şi 14 ani, fete şi băieţi născuţi între anii 2006-2001, iar programul său cuprinde trei reuniuni. Înscrierile se fac până pe 22 februarie.

În perioada 28 februarie-1 martie puteţi participa la cursurile de schi pentru copii şi adulţi susţinute la Buşteni.

Tot în weekendul 28 februarie-1 martie, în bazinul de înot acoperit din incinta Şcolii Gimnaziale Nr.3 din Suceava au loc întrecerile ediţiei cu numărul 22 a Cupei Bucovinei, concurs de nataţie dedicat copiilor. Înscrierile se fac până pe 25 februarie.

Între 28 februarie şi 1 martie se desfăşoară Campionatul Naţional de Taekwondo ITF şi Cupa Văii Jiului pentru juniori. Evenimentele au loc la Petroşani. Înscrieri până pe 20 februarie.

Pe 1 martie are loc, la Arena Platoş, a cincea etapă din cadrul Cupei Speranţelor Sibiene la Schi Alpin, o serie de concursuri adresate copiilor din categoriile de vârstă 6 ani, 7-8 ani, 9-10 ani şi 11-12 ani, fete şi băieţi legitimaţi sau nelegitimaţi la cluburi sportive de profil. Înscrieri până pe 27 februarie.

Pe parcursul lunii februarie beneficiaţi de taxă redusă la Semimaratonul Braşov, programat pentru 4 aprilie. Tinerii pot participa şi ei, vârsta minimă pentru participare la proba Cursei Populare fiind de 12 ani, iar la proba de Semimaraton şi la cea de Cros fiind de 14 ani.

Până pe 15 martie, cei mici pot fi înscrişi la cursa de copii 4-7 ani (500m) sau la cursa de copii 8-13 ani din cadrul competiţiei Crosul Pădurii, care va avea loc pe 28 martie, în Bucureşti. Taxele de participare sunt simbolice, constând în hârtie/maculatură pentru reciclare (minim 2kg).

Nu uitaţi că s-au deschis înscrierile la Pegas Triatlon Buftea, eveniment programat pe 13 iunie şi care va avea şi o secţiune dedicată celor mici, pe categorii de vârstă din intervalul 3-12 ani. Înscrierile la Cursa Copiilor sunt gratuite.

Până pe 27 iunie îi puteţi înscrie pe cei mici la concursul de alergare Cozia Junior, destinat copiilor cu vârste între 3 şi 14 ani. Înregistrarea copiilor se face online şi este gratuită. Cozia Junior va avea loc sâmbătă, 4 iulie, ora 16:00, în Campingul Mănăstirii Turnu. Toţi copiii care trec linia de sosire vor primi medalia de participare.

Foto: facebook.com/kinderhotels.europe

POST A COMMENT.

Facebook Comments